Dragi cititori,

ne îndreptăm spre sfârşitul anului 2011 şi începutul lui 2012. În acest mesaj, Isus încheie un ciclu şi deschide unul nou.

Ce scenariu deschide Isus pentru 2012? Ne revelează că Tatăl a decis să demareze intervenţia Sa în folosul întregului Univers, pentru ca totul să devină creatură nouă. Cine va fi deschis Lui, va fi transformat, cine Îl va respinge, va fi lăsat de-o parte. Lucifer, care este izvorul stricăciunii, şi cei care l-au ales, sunt destinaţi să fie separaţi de fiii lui Dumnezeu.

Tatăl va interveni prin Mine, pentru că Tatăl acţionează mereu prin Fiul, în puterea Spiritului Sfânt” spune Isus în mesaj. De ce prin Fiul şi nu prin alţii? Pentru că „prin El Dumnezeu a creat toate lucrurile. Nimic nu s-a făcut fără de El”. (In 1,3). Cine crede în El şi-L primeşte, primeşte harul de a deveni fiu al lui Dumnezeu. În Fiul, uniţi mistic cu El, devenim fii (In 1, 12), şi intrăm definitiv în plinătatea vieţii lui Dumnezeu. În anul care vine, după cum veţi citi în mesaj, va avea loc ”o înfruntare dură între Lucifer şi Mine”, spune Isus. Cu Isus va fi poporul de pe Pământ şi toţi cei din Univers care se vor uni cu Dumnezeu. De pe Pământ ar trebui să pornească o scânteie capabilă să aprindă întreg Universul. „În anul care vine, voi acţiona profund şi silenţios în spiritul fiecărui om de bunăvoinţă şi-l voi atrage la Mine; astfel Îmi voi forma o Biserică integră şi puternică, care nu va cunoaşte compromisuri cu răul” spune Isus.

 

Aşa cum Spiritul Sfânt a fost trimis asupra Sfintei Fecioare şi a apostolilor la începuturile Bisericii, tot aşa, în aceste timpuri, va fi dat celor care vor adera la opera lui Cristos. Va fi o acţiune puternică a Spiritului Sfânt în oameni şi între oameni, pentru a purifica totul până în profunzime, pentru a separa binele de rău şi pentru a-l îndepărta (răul) pentru totdeauna de fiii lui Dumnezeu.

Cine va adera la Cristos, va fi călăuzit, ocrotit şi susţinut de Spiritul Sfânt. Doar în Spiritul Sfânt, care scrutează profunzimile omului şi ale fiecărei făpturi, se poate adera la Cristos, pentru a intra în viaţa lui Dumnezeu. Omul va avea posibilitatea de a discerne binele de rău, de a alege binele şi de a respinge răul. Va trăi, cu toată fiinţa sa, după legile Spiritului pur, fără să poarte nici măcar o umbră de falsitate.

Isus a promis că Spiritul Sfânt ne va vorbi şi ne va călăuzi, într-un mod deosebit, şi prin acest site. De aceea vă rog să vă rugaţi pentru mine, pentru a fi un instrument docil, gata să vă transmită cu fidelitate ceea ce voi primi.

Va doresc să-L alegeţi pe Isus Cristos în Spiritul Sfânt, şi vă voi însoţi cu rugăciunea şi cu oferta mea, ca şi cu a tuturor celor care se oferă lui Dumnezeu în acest timp. Vă binecuvântez în Cristos.

 

Mesajul lui Isus din 23 septembrie 2011

„Dragii Mei fii, am ajuns la capătul unui an pe care l-am parcurs împreună. V-am luat de mână, ca pe nişte copii, pentru a vă învăţa că Dumnezeu este iubire şi adevăr, şi se îngrijeşte de fiecare din voi. V-am rugat de multe ori să-Mi daţi viaţa voastră, prin Inima Neprihănită a Mamei Mele, pentru a vă putea transforma în fiinţe noi şi pentru a vă introduce astfel în Împărăţia lui Dumnezeu, în noua creaţie care vă aşteaptă. V-am explicat că e mai bine să trăiţi după legile lui Dumnezeu, care sunt rodul iubirii Sale, decât să urmaţi egoismul vostru. V-am explicat multe lucruri, asupra cărora vă invit să reflectaţi, şi încă multe vă vor mai fi spuse.

Anul care vine, va fi plin de evenimente importante pentru omenirea voastră şi pentru tot Universul. Va fi anul deciziei, pentru fiecare şi pentru toţi. Tatăl aşteaptă un salt de calitate în fiii Săi, o seriozitate şi o maturitate în cei care cred în El, şi care Mă primesc ca Dumnezeu şi Salvator. Lucrurile pe care vi le-am spus referitor la viitorul poporului Meu, [1] vor începe să se realizeze în spiritul celor care sunt pregătiţi să lase ceea ce e vechi, şi să se îmbrace în noutatea lui Dumnezeu.

 

Acţiunea Mea se va intensifica la toate nivelurile şi va atinge întregul Univers. Nimic nu va putea rămâne indiferent înaintea Mea. Oamenii şi întreaga creaţie vor trebui să Mă recunoască şi să Mă primească ca Fiu al lui Dumnezeu, unicul prin care se pot salva. Salva de ce anume, de cine? De Lucifer, care este adevăratul potrivnic al Binelui, cel care I se opune lui Dumnezeu cu toată fiinţa.

Şi Lucifer va fi constrâns să se dezvăluie înaintea fiilor lui Dumnezeu, pentru că până acum  s-a camuflat şi s-a infiltrat peste tot, chiar şi în Biserica Mea, înfăţişându-se sub cele mai variate forme. Astfel, a capturat în mrejele sale oameni ambiţioşi şi cu o credinţă slabă, a semănat descurajare şi deziluzie în cei buni, în cei care se străduiesc să trăiască cinstit şi după legile lui Dumnezeu. Pe Pământ, într-un mod special, Lucifer a domnit nestingherit în multe inimi, şi a strivit omenirea. V-a sedus în aşa măsură, încât mulţi dintre voi nu mai ştiu să deosebească binele de rău, şi iau adevărul drept minciună şi minciuna drept adevăr. V-a hrănit cu minciuna şi cu frica, semne inconfundabile ale operei sale.

Lucifer v-a ţinut în mâinile sale prin adoratorii săi perverşi, care sunt în fruntea puterii de pe Pământ; aceştia sunt adevăraţi fii ai întunericului, vărsători de sânge şi înşelători. Şi-au oferit vieţile lui Lucifer, pecetluind cu el un pact de sânge, şi au încercat să instaureze pe Pământ Împărăţia întunericului, care se împotriveşte Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care ei o numesc noua ordine mondială.

Aşa cum pe Pământ a luat naştere Biserica Mea, prima celulă  a împărăţiei lui Dumnezeu, tot astfel a luat naştere şi biserica lui Lucifer, biserica neagră, poporul său întunecat, care este prima celulă a împărăţiei sale. Încă de la începuturile istoriei voastre, Lucifer a ales un număr restrâns de persoane care i s-au consacrat, pentru a guverna Pământul. Astăzi se petrece acelaşi lucru, pentru că în omenirea voastră au existat dintotdeauna oameni care i se consacră lui Lucifer. În toate timpurile, o mână de oameni a înrobit omenirea voastră, dincolo de ceea ce se putea vedea şi înţelege. Sistemele voastre politice, economice, sociale, etc. se învârt în jurul câtorva persoane, care dispun de ele după bunul lor plac.

Astfel, în timp ce vă gândiţi că trăiţi în ţări libere şi democratice, vă aflaţi de fapt într-un fel de colivie invizibilă: pe Pământ, nicio putere nu o poate depăşi pe cea a castei care îi aparţine lui Lucifer. Cu mult deasupra celor care vă guvernează, şi pe care îi vedeţi, stau alţii pe care nu-i vedeţi, şi care ţes planurile lor obscure. Îşi spun iluminaţi, pentru că se consideră plini de lumină, dat fiind că sunt adoratori ai lui Lucifer, care a fost înger de lumină, înainte a-L trăda într-un mod mizerabil pe Dumnezeu. Sunteţi guvernaţi de aceste personaje, care trăiesc şi acţionează din umbră, camuflaţi ca şi tatăl lor, gata, precum şerpii, să muşte pe oricine s-ar apropia şi ar încerca să pună mâna în ascunzişurile lor.

Aceştia stau şi în fruntea bisericii lui Lucifer, care este poporul său. Pe lângă iluminaţi, bisericii lui Lucifer îi aparţin toţi aceia care, din voinţa lor şi pe deplin conştienţi, îl resping pe Dumnezeul Trinitar şi Unic şi-I hulesc numele, recunoscându-L pe Lucifer ca unic dumnezeu. În schimb, obţin favoruri şi privilegii, şi sunt puşi să guverneze naţiuni şi bunuri. Aşa lucrează Lucifer: promite toate bunurile Pământului, aşa cum Mi le-a promis şi Mie, [2] profitând de ambiţiile şi de aviditatea celor care i se consacră. Bani, sex, bogăţii şi putere sunt în mâinile lui, şi el le acordă cui vrea.

Dumnezeu nu vă promite niciodată toate astea, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu e făcută din lucruri pământeşti, din bani, din mâncăruri sau din plăceri, ci din bogăţiile Spiritului. Dumnezeu nu vă promite bunuri materiale ci Adevăratul Bine, care este viaţa Sa, şi în ea se află tot ceea ce vă este necesar pentru a trăi mai mult decât cu demnitate.

Cine rămâne în Spiritul Meu, doreşte bogăţiile Spiritului. Cine rămâne cu Lucifer, doreşte împărăţiile lumii şi, pentru a le obţine, nu pregetă să se vândă pe sine şi să distrugă tot ceea ce îi împiedică planurile. Cei care fac astfel, acced la locuri înalte; cu cât sunt mai corupţi, cu atât sunt mai aclamaţi de mulţime. Cu cât deţin mai multe bogăţii, cu atâta sunt consideraţi meritorii şi capabili, pentru că în ochii voştri important e ceea ce ai, şi nu ceea ce eşti. Cei mici, săraci şi cinstiţi, cei slabi sunt consideraţi un nimic, obstacole de eliminat. Oamenii de pe Pământ, în marea lor majoritate surzi la glasul lui Dumnezeu, cu uşurinţă se lasă fascinaţi de glasurile înşelătoare ale sirenelor întunecoase, de după care Lucifer îşi râde de naivitatea voastră.

Tatăl Meu a tolerat până acum această situaţie a omenirii voastre. Jertfele atâtora dintre cei mici, fără apărare şi striviţi de rău, au îndepărtat mânia Sa de Pământ. Dumnezeu nu a dorit vreodată aceste sacrificii, aşa cum cred unii! Le-a tolerat, pentru că vă respectă libertatea, însă le-a transformat într-o jertfă de mântuire. Le puteţi mulţumi acestor victime nevinovate, pe care voi le numiţi ultimii, dar pe care Tatăl i-a primit ca pe adevăraţi martiri, pentru că, dacă Pământul încă mai există, li se datorează lor!

Pentru a vă ajuta, Tatăl M-a trimis pe Pământ, şi Eu am venit pentru a distruge împărăţia lui Lucifer şi pentru a vă introduce într-o nouă Împărăţie, cea a lui Dumnezeu. De aceea am fondat Biserica: pentru a întoarce omenirea de la rău, şi pentru a-i arăta calea pe care se ajunge la Dumnezeu. Ştiţi bine cum am fost primit pe Pământ: M-au răstignit, crezând că Îl onorează pe Dumnezeu.

Am trimis apostolii Mei, sfinţii, profeţii Mei: au făcut ce-au vrut cu ei, de multe ori chiar în Numele Meu. Am trimis-o pe Mama Mea; puţini au primit-o, mulţi au hulit-o şi necinstesc numele său sfânt. Lucifer continuă să planeze asupra omenirii voastre, şi sunteţi impregnaţi de suflul său mortal. Trăiţi în degradare şi-n corupţie, nivelul civilizaţiei voastre e cel mai scăzut din Univers. Acest lucru se datorează fiilor lui Lucifer care vă guvernează şi vă întină conştiinţa, în indiferenţa generală. Pot să facă acest lucru pentru că creştinii sunt slabi, preocupaţi mai mult de lucrurile lumii decât de cele ale lui Dumnezeu.

Biserica Mea, în ciuda sfinţeniei multor credincioşi, e slabă în credinţă şi murdărită în interior de multe impurităţi; mulţi creştini nici nu cred în existenţa diavolului. Astfel, Biserica Mea nu reuşeşte să contracareze cum ar trebui biserica lui Lucifer. De fapt, sistemele perverse care vă oprimă pot fi învinse doar cu credinţa în Mine. Numai Numele Meu vă poate salva, pentru că Lucifer nu-Mi poate contrapune nimic.

Ce se întâmplă pe Pământ? Oamenii nu se gândesc la Dumnezeu ci la ei înşişi; se concentrează mai mult să supravieţuiască decât să trăiască. Cred că cunosc toate lucrurile, însă toate le sunt ascunse; sărăciţi spiritual şi material, înfometaţi sau prea sătui, divizaţi de războaie sfâşietoare, chiar între religii. Urmează modele efemere şi stiluri nocive de viaţă. Distrug planeta, din dorinţa de câştig. Sunt terorizaţi de pericole şi ameninţări de toate felurile, adevărate sau presupuse, pe care iluminaţii le arborează cu abilitate, pentru a constrânge mulţimea să se comporte aşa cum vor ei. Aceasta este situaţia actuală în care se află omenirea voastră, dar voi nu vă daţi seama. Nu puteţi pentru să vă daţi seama pentru că vă lipseşte cunoaşterea lui Dumnezeu, de la care provine orice cunoaştere adevărată, şi care dezvăluie secretele întunericului.

Vă întreb, deci: poate oare Dumnezeu, care e Tată, să mai permită toate acestea, în timp ce fiii Săi gem şi invocă ajutorul Său? Nu poate, de bună seamă. Deja situaţia e atât de gravă încât e nevoie de intervenţia directă a lui Dumnezeu, care să imprime o turnură definitivă istoriei voastre. Şi acest lucru e valabil pentru întreg Universul: Dumnezeu trebuie să domnească ca Unic Domn, iar Lucifer trebuie să plece şi să ocupe locul pe care îl merită. Tatăl va interveni prin Mine, pentru că Tatăl acţionează mereu prin Fiul, în puterea Spiritului Sfânt.

 

De aceea, vă spun că anul care vine va vedea o înfruntare dură între Lucifer şi Mine. De fapt, Lucifer Îl urăşte pe Dumnezeu, însă această ură se exprimă la maxim faţă de Mine. Şi asta deoarece, ca Fiu al lui Dumnezeu, am venit pe Pământ pentru a distruge împărăţia lui Lucifer şi pentru a fonda împărăţia lui Dumnezeu. Lupta cosmică între bine şi rău ajunge la culme în înfruntarea directă dintre Lucifer şi Mine. Lucifer credea că M-a învins atunci când M-a văzut pe Cruce, dar satisfacţia sa s-a transformat în faliment total, în faţa Învierii Mele. Sângele pe care l-am vărsat, şi care îl îmbăta, a devenit obsesia sa; de aceea caută sângele victimelor sale: pentru a se răzbuna pe Mine. Îi chinuie pe fiii lui Dumnezeu aşa cum a făcut cu Fiul lui Dumnezeu dar, în orbirea lui, nu înţelege că cei care Mi se oferă, sunt uniţi cu jertfa Mea; suferinţele lor, fizice şi spirituale, cufundate în potirul Meu, îi anulează puterea. Lucifer Mă urăşte şi îi urăşte pe toţi cei care-Mi aparţin, însă nu va fi aşa pentru totdeauna.

În anul care va veni, le voi da putere tuturor celor care Mă iubesc şi Îmi aparţin să înfrunte şi să învingă răul; voi acorda multe haruri poporului Meu. Dacă veţi fi gata să le primiţi şi să vă uniţi cu Mine, se va forma un popor mare care se va împotrivi fiilor lui Lucifer. Atunci, de pe Pământ, va porni scânteia care va aprinde întreg universul, pentru că poporul Meu va da mărturia sa, aşa cum trebuia să fie de le început, însă nu a fost. Fiecare om din univers va şti ceea ce Tatăl a făcut prin Mine, va recunoaşte măreţia şi iubirea Creatorului Său. Şi când vestea mântuirii va fi ajuns la toate popoarele din Univers, atunci Mă voi întoarce şi-I voi oferi Tatălui Meu omenirea răscumpărată de sângele Meu. Lucifer şi ai săi vor fi separaţi pentru totdeauna de fiii lui Dumnezeu.

 

Cum se va realiza aceasta şi când? Va fi un proces gradual, dar nu lent; din contră, va fi rapid. Să nu credeţi, însă, că veţi asista la fenomene eclatante, şi să nu vă aşteptaţi la războaie stelare. În anul care vine, voi acţiona profund şi silenţios în spiritul fiecărui om de bunăvoinţă şi-l voi atrage la Mine; Îmi voi forma astfel o Biserică în sfârşit integră şi puternică, care nu va cunoasşte compromisuri cu răul. Semnele extraordinare vor veni după aceea, pentru a confirma ceea ce voi fi înfăptuit. Depinde de voi să scurtaţi timpul, răspunzând cu promptitudine. Aştept această promptitudine de la fiecare din voi! Fiecare este important în acest plan de a reuni în Mine toată creaţia.

Încercaţi să înţelegeţi că Pământul are o importanţă crucială în acest timp. De fapt, doar aici Eu am murit şi am Înviat; umanitatea voastră a fost martora a ceea ce am spus şi am făcut, iar apostolii au primit misiunea de a boteza în numele Meu toate popoarele. De aceea, omenirea de pe Pământ este în prima linie în purtarea veştii Mântuirii celor care, în Univers, încă nu Mă cunosc. Omenirile fidele lui Dumnezeu sunt gata să vă ajute, să colaboreze la această operă, punându-vă la dispoziţie capacităţile lor. Însă voi trebuie să vă decideţi să-Mi oferiţi viaţa voastră, şi să vă puneţi complet la dispoziţia Mea cu fidelitate şi integritate. Asta e tot ce vă cer; restul îl va face puterea Mea.

Dacă veţi fi mulţi cei care veţi răspunde invitaţiei Mele, în anul viitor se vor forma multe nuclee. [3] Vor fi povăţuite de Spiritul Sfânt în mod direct. Vor deveni ca o drojdie care va face să dospească întreaga omenire. Dacă veţi fi puţini cei care veţi răspunde, atunci Tatăl Meu va trebui să acţioneze într-un alt mod, pentru că nu poate aştepta le nesfârşit decizia voastră. După cum v-am spus, există alte omeniri în Univers credincioase lui Dumnezeu şi gata să-L servească. De aceea, vă invit să vă puneţi la dispoziţie pentru planurile lui Dumnezeu cât mai degrabă, profitând de harurile pe care Tatăl Meu vi le va acorda în anul care vine.

Dragi copilaşi, cu acest mesaj închei, deocamdată lunga mea convorbire cu voi. E timpul ca Tatăl să vi-L trimită în numele Meu pe Spiritul Sfânt. Ceea ce le-a spus apostolilor vă spun acum şi vouă tuturor: e bine să vă las acum, pentru că altfel nu va veni Spiritul adevărului [4]. El vă va face cunoscut tot ceea ce Inima Mea doreşte, vă va apăra de cel rău, de ispitele duşmanului şi de orice minciună, pentru că e Apărătorul. Va fi mereu cu voi şi vă va vorbi pentru a vă instrui şi călăuzi pentru a fi pregătiţi să trăiţi după legile lui Dumnezeu şi pentru a vă îndeplini misiunea. Veţi învăţa să-L cunoaşteţi şi să-L urmaţi; El e aproape necunoscut poporului Meu, cu toate că este călăuza atotputernică şi infailibilă a fiecărui suflet şi a Bisericii.

Vă invit încă o dată să aveţi credinţă în Mine şi să-Mi dăruiţi viaţa voastră, prin Inima Neprihănită a Mamei Mele. Nu veţi fi în stare să înţelegeţi evenimentele din aceste timpuri şi nici să participaţi la opera Mea fără sincera voastră dăruire. De aceea, fiţi tari în credinţă, speranţă şi în iubire. Fiţi puternici, maturi, limpezi şi sinceri înaintea lui Dumnezeu. Lăsaţi orice egoism, ambiţie, pretenţie. Mai presus de toate, lăsaţi deoparte viclenia voastră, pentru că nu vă va servi la nimic. Trăiţi cu simplitate şi iubire relaţia voastră cu Dumnezeul Trinitar şi Unic, şi decideţi-vă cu umilinţă să fiţi fiii Săi fideli. Nu încercaţi să faceţi totul de unii singuri, pentru că timpurile sunt grele şi periculoase pentru cine nu stă în Dumnezeu. Acum, mai mult ca niciodată, vă spun că cine va vrea să-şi salveze propria viaţă o va pierde. [5] Vă promit că nu vă va lipsi nimic, şi că voi fi mereu cu voi, dacă veţi vrea să mergeţi alături de Mine. Dacă veţi veni la Mine, vă veţi sătura de iubirea Mea.

Salutându-vă, vă binecuvântez pe fiecare din voi, familiile voastre, tot ceea ce face parte din viaţa voastră; îi binecuvântez pe toţi creştinii de pe Pământ, pe orice om de bunăvoinţă, omenirea întreagă şi fiecare creatură de pe planeta voastră, care Îmi este dragă, în ciuda infidelităţilor sale.

 

Vă binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.”

 

 

[1] Vezi mesajul lui Isus ”Viitorul poporului Meu”, publicat pe acest site în octombrie 2011

[2] Cf. Mt. 4, 1-11

[3] Isus a vorbit de muclee în mesajul cu titlul: ”Viitorul poporului Meu”, publicat pe acest site.

[4] Cf. In. 16, 7

[5] Cf. Mt. 16,25