de Tomislav Vlašić

 

partea a patra

Să-L alegem pe Dumnezeu și să trăim viața Sa

 

Fiecare pas al nostru înspre Dumnezeu deschide un altul. Conștiința faptului că Dumnezeu ne vorbește și că noi Îl putem cunoaște, despre care am vorbit data trecută, ne conduce la o alegere nouă și ne face să aducem un rod și mai bogat în Dumnezeu.

Suntem ajutați și de mesajul Sfintei Clara, primit prin Stefania Caterina în 20 mai 2013 și publicat pe acest site, mesaj care ne conduce la izvorul vieții. Între timp, Sfânta Fecioară i-a vorbit Stefaniei, în 25 mai [1], despre aparițiile sale pe Pământ, și într-un mod special despre cele de la Medjugorje: aparițiile se inserează în planul lui Dumnezeu de a ”uni în Cristos toate lucrurile din Cer și de pe Pământ” (Ef 1,8-12).

În mesajul Sfintei Fecioare citat mai sus, găsim puncte importante pentru reflecția noastră și pentru alegerea pe care trebuie să o facem. Subliniem câteva puncte importante:

  – aparițiile Sfintei Fecioare trebuiau să conducă progresiv, în funcție de deschiderea oamenilor, la unirea în Cristos a întregului Univers.

   – cu intrarea în acțiune a instrumentelor extraordinare ale lui Dumnezeu (îngerii, Nucleul Central și frații credincioși lui Dumnezeu) ”a început faza finală de realizare a planului de unire în Cristos a întregului Univers”.

     –  ”Planul lui Dumnezeu nu se mai oprește”.

    –  Dumnezeu doreşte să vă fie revelat adevărul despre Univers, pentru că Satana nu poate suporta adevărul despre opera Creaţiei. El nu suportă existenţa oamenilor fideli lui Dumnezeu, care-l reduc la tăcere cu puterea spiritului lor, şi încearcă în toate modurile să vă împiedice să-i cunoaşteţi pe aceşti fraţi, temându-se de comuniunea voastră cu ei…”

     – prin urmare, Satana se teme de transformarea Universului în Creație Nouă.

    – În final, vedem dorința arzătoare a Mamei: ” De aceea, vă rog, fiii mei dragi, nu-I puneţi piedici lui Dumnezeu! Nu refuzaţi, din frică sau din comoditate, ceea ce Dumnezeu doreşte să vă reveleze. Nu aveţi de ce să vă temeţi de noutatea lui Dumnezeu, pentru că ea ne deschide mereu pentru speranţă, nu e niciodată periculoasă, pentru că Dumnezeu doreşte doar binele vostru.”

Reflectând asupra acestor puncte, presupun că simțiți nevoia de a face o alegere radicală, pentru că ea este importantă pentru viața voastră, pentru viața pe acest Pământ și pentru întregul Univers. Încerc să vă ajut, dându-vă câteva repere:

1. Adevărurile afirmate mai înainte, sunt adevărurile credinței creștine. Unica noutate constă în a participa la ele cu responsabilitatea adevăraților fii ai lui Dumnezeu, în a trăi și a revela adevărul; acest lucru necesită o angajare concretă și disciplinată.

2. Să începem să ne rugăm și să aprofundăm rugăciunea până când intrăm în contemplația lui Dumnezeu și a realității în Dumnezeu. În acest fel, fiecare din noi devine instrument al manifestării lui Dumnezeu și a realității în Univers așa cum este ea în planul lui Dumnezeu.

În mesajul Sfintei Clara, am putut observa că contemplația este pentru toți. Ea este pentru copii, pentru logodnicii care doresc să fie soți fericiți, pentru soții care nu doresc să vadă eșuând uniunea lor, pentru fiecare persoană care dorește să fie sănătoasă și necoruptă, ca să nu vorbesc de preoți, de călugări și de călugărițe, care nici nu pot concepe ca chemarea lor să nu fie cufundată în rugăciunea contemplativă.

Urmând gândul Sfintei Clara în mesajul citat, găsim un punct important: fără contemplație nu există credință autentică, nici speranță, nici iubire. Verificați acest lucru citind și meditând Evanghelia după Matei 5.6,7: puteți pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu fără să intrați în contemplație, în dorința vie a lui Dumnezeu? Nu! Fără contemplație rămâneți dezbinați în voi înșivă, superficiali, incapabili să puneți în practică ceea ce vă învață Isus. Acest lucru este valabil pentru toată Evanghelia și pentru orice adevăr de credință; altfel, fără contemplație rămâneți imaturi, persoane incomplete. Dar voi sunteți chemați să intrați în plinătate. Rugăciunea autentică duce la o viață autentică și viceversa.

3. În încercări, în crizele pe care omenirea prin care trece omenirea, în voi predomină sentimentele negative sau abundă harul? Dacă-L contemplați pe Dumnezeu, dacă L-ați ales într-adevăr pe Dumnezeu, în voi înflorește viața, se lărgesc orizonturile, cunoașteți cu certitudine că Dumenzeu vă conduce la noutatea promisă, la viața fără de sfârșit. Mă adresez în mod special creștinilor: aveți la dispoziție Cuvântul lui Dumnezeu; v-a fost dăruit Spiritul Sfânt; aveți sacramentele. Sunteți chemați să înviați: manifestați în voi viața Dumnezeului Celui Viu!

4. Doresc să vă fac o propunere: vă invit la o rugăciune universală pentru a grăbi unirea în Cristos a întregului Univers, la o rugăciune puternică ce se înalță la Dumnezeu.

După mesajul Preacuratei citat anterior, simt responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu și în numele Nucleului Central, de a vă invita la rugăciune comunitară. Începând din 29 iunie, anul curent, în fiecare sâmbătă, la orele 18 (19, ora României), voi iniția un program de rugăciune, relecții și binecuvântare. Voi încerca să dezvolt punctele importante ale planului lui Dumnezeu de unire în Cristos a întregului Univers. Voi fi un martor care-și oferă viața lui Isus prin Maria, pentru voi și împreună cu voi, pentru toți fiii lui Dumnezeu.

Vă invit să participați spiritual la acest moment săptămânal de rugăciune și să creșteți numărul de participanți, informând și alte persoane. După orele 19 (20, ora României), veți putea asculta reflecția și rugăciunea (în limba italiană) prin intermediul site-ului internet www.versolanuovacreazione.it.[1] Dacă doriți, veți putea aprofunda ulterior aceste reflecții în casele noastre de la Ghedi (Brescia, Italia) sau de la Medjugorje.

Noi vom începe încă de pe acum să ne rugăm și să organizăm această întâlnire săptămânală, sperând că vor fi mulți cei care vor participa. Vă invităm și pe voi la rugăciune.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă călăuzească și să vă ocrotească.

[1] Traducerea va fi disponibilă ulterior pe pagina în română  www.insprenouacreatie.wordpress.com

Reclame