Reflecții și rugăciuni
de Tomislav Vlašić
Fața Ta o caut, Doamne (Ps 26,8)
Dragi ascultători, începem această întâlnire în Numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt. Fie ca puterea Dumnezeului Trinitar și Unic, ca viața Sa să se imprime în noi, ca să reînvie Chipul lui Dumnezeu în noi, pentru ca El să se manifeste și să vorbească întregului Univers.
În urma mesajului Sfântului Arhanghel Rafael dat prin Stefania Caterina, intitulat ”Chipul lui Dumnezeu” [1], reflecția noastră de azi are tema ”Fața Ta o caut, Doamne”. Am pus accentul pe participarea noastră, pe parcursul pe care trebuie să-l facem pentru a ajunge să ne cufundăm în Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul care vine de la Tatăl și de la Fiul, care-I unește pe Tatăl și pe Fiul și care unește toți fiii lui Dumnezeu. Noi căutăm Chipul lui Dumnezeu, iar eu voi încerca să vă ajut să progresați și, în mod special, să învățați să vă rugați în Spiritul Sfânt pentru a vedea Chipul lui Dumnezeu.
A vedea Chipul lui Dumnezeu nu este o experiență mistică sau carismatică, nu e o viziune și nici o apariție, ci e mai mult decât toate acestea. Tot ceea ce Dumnezeu ne dă în dar, ne ajută să progesăm pentru a ne regăsi în Spiritul lui Dumnezeu care, prin Isus Cristos, ne face să vedem Chipul Său, deoarece spiritul nostru, prin mijlocirea Spiritului Sfânt, pătrunde profunzimile vieții lui Dumnezeu.
Voi vă amintiți, desigur, cum, în capitolul 13 al Evangheliei după Matei, Isus vorbea în parabole mulțimii, și cum apostolilor le explica separat. Și-a exprimat durerea că oamenii nu vor să vadă sau nu sunt capabili să vadă, să audă, pentru a nu se converti. Dar apostolilor și ucenicilor le-a spus: ”Voi, însă, sunteți fericiți, pentru că ochii voștri văd și urechile voastre aud. Mulți profeți și drepți ar fi vrut să vadă ceea ce vedeți voi, și n-au văzut, să audă ce auziți voi și n-au auzit”. [2] A vedea Chipul lui Dumnezeu înseamnă a-L înțelege în Spiritul Sfânt. După cum știți, Isus explica parabola, spunând că cei care aud dar nu înțeleg sunt expuși, iar Satana le răpește cuvântul. Prin urmare, a vedea Chipul lui Dumnezeu reprezintă capacitatea omului, a spiritului omului, prin mijlocirea Spiritului lui Dumnezeu prin Isus Cristos, de a se cufunda în viața lui Dumnezeu, de a o pătrunde, de a o contempla așa cum fac sfinții, fericiții. Acesta este harul pe care Dumnezeu îl dăruiește tuturor celor care-l caută.
Astăzi, în contextul reflecției noastre, când privim tot Universul, avem harul lui Dumnezeu de a pătrunde acțiunea Sa în întregul Univers. Ceea ce trebuie să facem e să înțelegem, să parcurgem drumul de a fi reuniți în Cristos.
În reflecția noastră voi folosi capitolul al optulea al Scrisorii către Romani; voi extrage câteva idei și vă las pe voi, în această săptămână, să citiți, să aprofundați, să înțelegeți bogăția pe care Sfântul Pavel o exprimă în acest capitol. Presupun că aveți Sfânta Scriptură și că știți să o folosiți, deoarece e necesar acest lucru.
”Drept aceea, nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Cristos Isus.
Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii,
Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii – fiind ea slabă prin trup – a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului, şi pentru păcat, a osândit păcatul în trup,
Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după Duh.
Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.
Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace;
Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate.
Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu.
Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.
Iar dacă Cristos este în voi, trupul este mort pentru păcat, iar Duhul, viaţă pentru dreptate.
Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi.
Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup.
Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.
Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
Pentru că n-aţi primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!
Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.
Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim.
Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.
Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde,
Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.
Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.
Şi nu numai atît, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.
Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede?
Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare.
De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.
Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi.
Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui;
Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi.
Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit.
Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?
El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?
Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează;
Cine este Cel ce osândeşte? Cristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi!
Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”.
Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.
Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Cristos Isus, Domnul nostru.”
Sfântul Pavel spune: ”Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi. Pentru că făptura [Creația] aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.”
Iată, suntem îndemnați, avem nevoie să redobândim adevăratul Chip al lui Dumnezeu, fiecare dintre noi, să găsim înlăuntrul nostru acea identitate care este în Dumnezeu, care e plinătatea noastră, chiar dacă ne aflăm încă pe drum, după cum spune Sf. Pavel, în speranță.
Sf. Pavel adaugă: ”Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.” Deci tot Universul, materia, toate creaturile, chiar și îngerii așteaptă să sosească acest moment al plinătății tuturor fiilor lui Dumnezeu; frații credincioși lui Dumnezeu așteaptă, cei care trăiesc în uitare, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, care nu-și amintesc nimic despre Dumnezeu; așteptăm noi, care am primit pârga Spiritului Sfânt care strigă în noi: Abba,Tată! ceea ce înseamnă că prin Isus Cristos, Spiritul Sfânt ne introduce în relație cu Dumnezeu și simțim acea relație filială cu Dumnezeu Tatăl.
Să aruncăm acum o privire succintă asupra Universului, asupra omenirilor care se găsesc în Univers. Înainte de toate, știm că îngerii, spiritele pure, contemplă Chipul lui Dumnezeu. Oamenii credincioși lui Dumnezeu sunt aproape fără pată; există o dâră în memoria lor, ca și consecință a păcatului omenirilor răzvrătite, însă ei își amintesc toată istoria, își amintesc momentul creației, începutul vieții. Acele persoane își trag seva din izvorul vieții care e Dumnezeu, din izvorul vieții care se găsește, în același timp, în spiritul lor, pentru că Dumnezeu se comunică fiilor Săi. Toată știința lor, toată tehnica provine din această putere și totul e în armonie cu omul, nu degradează, nu distruge, nu contaminează, totul tinde înspre prefecțiunea unei armonii. Și ei așteaptă acest chip adevărat al fiilor lui Dumnezeu, când vom fi transformați, conduși în Noua Creație, unde ne așteaptă Mama noastră care a fost luată în Cer cu trupul și spiritul.
Pe lângă acești oameni fideli, există în Univers și cei care sunt răzvrătiți. Există o diversitate de planete, de populații, dar, vizitând cu permisiunea lui Dumnezeu anumite planete, am întâlnit, am văzut și tragedii. Vă prezentăm doar exemplul unei planete unde nu există familii, nu există căsătoria, unde băieții, la vârsta de trei ani, sunt luați de la mamele lor și pregătiți ca să devină soldați, reci, fără relații cu părinții, fără sensibilitate față de tată și de mamă. Fetițele, sunt luate și ele pentru a fi pregătite pentru muncă și pentru a procrea, pentru a naște; sunt o fabrică de produs copii. Dat fiind că bărbații sunt cu toții soldați, toată munca revine femeilor. E jalnic. Acești oameni nu-și amintesc nimic legat de crearea lor; în memoria lor nu există nici măcar o idee vagă a ceea ce s-a petrecut.
Am întâlnit alte omeniri care, de exemplu, își amintesc, au o tradiție de la generațiile trecute și-și amintesc crearea omului, păcatul, promisiunea unei Femei care avea să-L nască pe Fiul Salvator al umanității; au tot, dar e doar o urmă. Noi, cei de pe Pământ, am primit revelația Preafintei Treimi, L-am primit pe Spiritul Sfânt, care ne poartă în uniune cu Tatăl prin Fiul. Și noi am primit pecetea că suntem fii ai lui Dumnezeu și că avem o moștenire.
Se cuvine, acum, să pun o întrebare: oare creștinii L-au uitat pe Spiritul Sfânt? Îl cunosc? Se cufundă în Spiritul Sfânt atunci când se roagă? Îi dau voie să exprime în ei acele dorințe ale lui Dumnezeu care au menirea de a-i face asemenea lui Dumnezeu? Cunosc creștinii această putere, această înțelepciune? Dețin ei această cunoaștere a Spiritului Sfânt? Se simt capabili să se arate ca adevărați fii ai lui Dumnezeu aici, pe Pământ și să mărturisească această identitate întregului Univers? Mă voi opri aici.
Doamne, și noi suntem uituci. Adesea comemorăm adevărurile credinței noastre ca fapte istorice, uneori ca ritualuri, ca sărbători materializate, ca ca festinuri. Când ne rugăm, se întâmplă adesea că ne învârtim mereu în jurul a ceea ce dorim noi, suntem atât de concentrați asupra noastră, asupra incapacității noastre, asupra greșelilor noastre, ne învinuim pe noi înșine, îi învinuim pe ceilalți.
Doamne, dă-ne harul de a-L cunoaște pe Spiritul Tău, de a ști să ne cufundăm în Spiritul Tău pentru a ne ruga în Spiritul Sfânt, pentru a trăi în Spiritul Sfânt, pentru a manifesta Chipul Tău.
Ce este viața în Spirit, ce este rugăciunea în Spiritul Sfânt? În acest punct, aș dori să vă recomand cartea Stefaniei Caterina ”Rescrierea Istoriei” [3], în care este un mesaj frumos al Sfintei Fecioare care vorbește despre rugăciune în Spiritul Sfânt. Toate rugăciunile sunt bune, însă aici vorbim despre rugăciunea care ne conduce la izvor, care ne face să-L întâlnim pe Dumnezeul Cel Viu, pentru ca între Dumnezeu și noi să curgă viața, să vibreze viața.
Uneori reflectez asupra persoanei mele, privesc plantele, și-mi par mai inteligente decât noi, care am primit Spiritul Sfânt; ele au instinctul, au o inteligență dată lor de Dumnezeu, iar noi nu știm să ne cufundăm în acea putere pe care Dumnezeu ne-a dat-o și nu știm să fim o expresie a Chipului lui Dumnezeu pentru lumea creată, pentru toți oamenii. Atunci, ce înseamnă să ne rugăm în Spiritul Sfânt? Cu toții ați avut experiențe pe care le putem folosi ca și imagini. Iarna, când este rece, ați simțit uneori frigul, nu erați bine îmbrăcați. Când ați intrat înăuntru, acolo unde era focul, flacăra, v-ați încălzit. La un moment dat ați simțit nevoia să închideți ochii, nu aveați nevoie ca cineva să vă explice ce este focul, cum acționează focul, aveați nevoie să simțiți acel foc înlăuntru, vă relaxa, vă dădea viață.
Rugăciunea în Spiritul Sfânt e mai presus de toate conceptele noastre, de toate viziunile noastre, mai presus chiar și de apariții. Vai de cel care se oprește la nivelul imaginii. Fiecare dar al lui Dumnezeu e un dar pentru drumul nostru, un dar care ne folosește pentru a descoperi Chipul lui Dumnezeu, al Dumnezeului nevăzut pe care doar Spiritul nostru în Spiritul Sfânt Îl poate cunoaște, pătrunde. Sfântul Pavel, în același capitol al Scrisorii către Romani, vorbește despre Spiritul Sfânt care vine în ajutorul slăbiciunii nostre și face să iasă din noi nevoile profunde pe care Dumnezeu le-a împrimat în noi, mijlocind pentru noi cu suspine negrăite. Nu este un act inconștient, fantezist; prietenilor Săi, Spiritul Sfânt le revelează tot mai mult gândul lui Dumnezeu, afectul lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu.
Câte cunoștințe pierdem noi pentru că mintea noastră e plină de concepte omenești, teologice, religioase, de recitări mecanice, iar apoi nu știm ce anume am văzut, ce am întâlnit. Când cineva se roagă Spiritului Sfânt, trebuie să o facă pentru că-L iubește pe Spiritul Sfânt, pentru că dorește ca Spiritul Sfânt să fie în el. Unii apelează la Spiritul Sfânt pentru a reuși la examenele de la școală, alții pentru a obține carisme, însă aceste atitudini sunt consumiste. Noi ne adresăm Spiritului Sfânt pentru a fi cu Dumnezeu, în Dumnezeu; nici iubirea lui Dumnezeu nu poate fi separată de Dumnezeu, pentru că El e izvorul. Dacă despărțim apa de izvor, o consumăm, dar când Îl avem pe Dumnezeu în noi, avem totul; înlăuntrul nostru, viața curge și ne comunică tot. Pe Spiritul Sfânt Îl putem avea doar dacă-L iubim pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, dacă dorim să fim asemenea Lui, dacă dorim să-L preamărim pe Dumnezeu în încercările noastre, dacă suntem siguri că Dumnezeu va fi preamărit în noi și că noi vom fi preamăriți în El.
Sfântul Pavel spune că noi suntem destinați să fim asemenea Fiului lui Dumnezeu; Spiritul Sfânt e Cel care desăvârșește în noi această asemănare. Nu ajunge să-L cunoaștem pe Isus Cristos din istorie, ca om. Isus Cristos este în slavă, în Spiritul Sfânt, la Tatăl. Când Îl iubim așa cum este El, așa cum S-a prezentat, dându-și viața și cum ne cheamă să intrăm în viața veșnică, Spiritul Sfânt e cel care ne vine în ajutor. El acționează în noi dacă dorim să fim transformați în Spiritul Sfânt, dacă dorim să fim uniți mistic cu El, să fim un Trup cu El; firește, în El și cu frații noștri, cu surorile noastre. Sfântul Pavel spune și că suntem chemați să fim părtași slavei Sale. Ce lucru măreț!
Doamne, Dumnezeul nostru, iartă-ne.
Tu ești atotputernic, dorești să verși în noi plinătatea vieții; noi, credincioșii, adunăm fărâmiturile, vrem consolări. Transformarea noastră în fii ai lui Dumnezeu și manifestarea Ta în noi tuturor oamenilor, Creației, rămâne ca o teorie, nu ceva viu, ci ceva ce nu ne interesează prea mult. Trezește în noi aceste dorințe de a fi transformați și de a trăi cu Întâiul născut, Isus Cristos.
Noi avem atâtea încercări, suferințe, și cred că vom cunoaște încercări și mai mari, pentru că Dumnezeu dorește să ne atragă la Sine; dar, de obicei, în fața încercărilor, omul se oprește. În acest capitol, Sfântul Pavel nu se oprește, vrea să ne introducă în puterea imensă a lui Dumnezeu care ne stă la dispoziție, în lumina deplină, în cunoaștere; dorește ca înlăuntrul nostru să se dezvolte puterea fiilor lui Dumnezeu, pe care au primit-o ca moștenire, prin Isus Cristos.
Sfântul Pavel spune: Rm 8,37-39 ”Dar în toate acestea noi suntem învingători, prin Acela care ne-a iubit. Eu sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici autoritățile, puterile cerești, nici prezentul, nici viitorul, nici puterile Cerului, nici ale Pământului, nimeni și nimic nu ne poate despărți de iubirea lui Dumnezeu pe care El ne-a arătat-o în Isus Cristos, Domnul nostru.”[4]
Voi ați experimentat cufundarea în această putere? Ați dedicat timp, atenție pentru a descoperi această forță? Dacă nu ați făcut-o, cum puteți înțelege viața voastră care este în Dumnezeu, care vine de la Dumnezeu? Pentru om lucrurile stau altfel, pentru că spre deosebire de animale, de Creație, omul e liber, trebuie să aleagă. Trebuie să decideți, să dedicați timp cunoașterii lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să vă reveleze cine sunteți, ce slavă este pregătită pentru voi, ce anume face Dumnezeu în întregul Univers, Dumnezeu care este Tatăl vostru, care dorește să vă comunice viața și acțiunea Sa.
Să ne rugăm:
”Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Lui.
Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui;
Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.
Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.
Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.
Să nu-Ți întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.” (Ps 26, 7-16)
După rugăciunea pe care o puteți repeta singuri, fiți atenți, rămâneți în tăcere, pentru ca acel Chip, Chipul lui Dumnezeu, să vă lumineze și pentru ca acea privire a lui Dumnezeu să vă iubească, să vă transmită viața; puteți rămâne în tăcere, puteți cânta sau recita: Domnul e Păstorul meu, nu duc lipsă de nimic, [5] și puteți face acest lucru în mașină, în timp ce conduceți, când sunteți pe plajă sau în apa mării, puteți să trăiți aceasta în fiecare moment, dacă vă veți strădui încet-încet să ajungeți la profunzimea relației cu Dumnezeu și să vedeți Chipul Său. Și pentru aceasta vă binecuvântez, vă însoțesc, vă ocrotesc, în Numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt.
Ne auzim sâmbăta viitoare, mulțumesc.
[1] publicat în www.insprenouacreatie.wordpress.com
[2] Cf. Mt 13,16-17
[3] Stefania Caterina ”Rescrierea Istoriei -Vol. I- În Gândul lui Dumnezeu”, ed. Luci dell’Esodo 2010, p.41
[4] Rom 8,37-39
[5] Ps 23
ÎNSPRE NOUA CREAŢIE 