de Tomislav Vlašić

Dragi cititori, tema reflecției de astăzi este ”De ce fugim de Fața lui Dumnezeu”. Începem această reflecție cu rugăciune, în Numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt:

”Doamne, Dumnezeule, noi te numim Tată, Mântuitor,

Te numim bun și drept.

Toți oamenii caută bunătatea, dreptatea, iubirea.

Dar omul e limitat, se autolimitează,

și singur nu  poate ajunge la iubirea desăvârșită care e în Tine, la adevărul desăvârșit, la bunătatea desăvârșită.

Ne punem singuri piedici și aducem felurite motivații ca să ne justificăm și ca să ne ascundem de Fața Ta.

Dăruiește-ne astăzi harul de a putea intra în lumina care e în Tine și care e viață. Amin.” 

Doresc să schițez un cadru pe baza căruia vom reflecta. În întregul Univers și pe Pământ au avut loc evenimente importante. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat pe Pământ după păcatul originar și ce s-a petrecut în Univers, care sunt capacitățile noastre și ce posibilități deschide Dumnezeu înaintea noastră.

Cu toții știm, din faptele relatate la începutul Bibliei, că urmările păcatului au fost dezastruoase. Cel de-al treilea capitol al Cărții Facerii [1] ne vorbește despre consecințele imediate ale păcatului. Adam o acuză pe femeia sa, Eva, Eva acuză șarpele. Sunt prezente, deci: acuzarea, justificarea și închiderea unuia față de altul, imposibilitatea acceptării reciproce. Aceasta se evidențiază mai ales în capitolul al patrulea din Cartea Facerii [2], când Cain îl ucide pe fratele său Abel. Păcatul originar nu e doar o pată pasivă, ci o participare activă prin care acționează însuși Satana. El creează război în om și între oameni. Prin păcatul originar, omul s-a închis în sine, în egoismul său, și le-a pus granițe celor din jurul său. E incapabil să trăiască în Iubirea lui Dumnezeu. După căderea primilor îngeri, Lucifer a rămas la nivelul la care se afla; Sfântul Mihail, în schimb, crescut în lumină. Oamenii care au rămas credincioși lui Dumnezeu, au evoluat, au progresat în lumină și se află într-o relație strânsă cu Dumnezeu.

Am spus deja că între ei și Noua Creație stă Marea Barieră, la fel ca între toate creaturile și Noua Creație, însă, pentru ei, acea Barieră este, ca să spunem așa, flexibilă.

Unii dintre ei o pot trece și în trup; de fapt, toți cei care au rămas credincioși lui Dumnezeu au în sine potențialul de a trece Bariera și de a-L întâlni pe Dumnezeu față în față. Frații și surorile de pe planetele care I-au rămas credincioase lui Dumnezeu și care fac parte din Nucleul Central, trec în mod regulat această Barieră ca misiune și ca un semn pentru noi, semn că și noi, odată, o vom putea trece, dacă vom progresa în relația noastră cu Dumnezeu și vom învia, și că nu va fi nicio barieră între noi și Dumnezeu. Aceasta va fi Noua Creație.

Deci, acest fapt, deschide în noi o mare perspectivă, un viitor luminos al omenirii, desigur, pentru cei care Îl acceptă cu adevărat pe Dumnezeu și care doresc să urmeze drumul pe care Isus Cristos ni l-a arătat tuturor.

O altă imagine care ne poate ajuta să înțelegem diferența dintre Pământ și acele planete, dintre noi și omenirile rămase credincioase lui Dumnezeu este aceea că oamenii de știință vorbesc despre faptul că în Univers există Găuri Negre care înghit tot: stele, planete, tot ceea ce prind, chiar și lumina; nici chiar ea nu poate trece prin ele. Vorbesc despre faptul că marea parte a Universului este materie neagră, gri.

Prin Gaura Neagră nu poate trece nimic, nici chiar lumina. Când apare, însă, Sfânta Fecioară Maria, ea poate trece. Când omenirile fidele lui Dumnezeu doresc să treacă, trec, fără nicio piedică. De ce? Pentru că sunt în lumină, într-o lumină care nu se poate compara cu lumina noastră. Pentru ei, lumina noastră e ca întunericul. Ei spun că Găurile Negre, materia neagră sunt doar roadele omenirii care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Prin comportamentul și prin răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu, omenirea s-a limitat și a creat în jurul său un cadru întunecat.

Ei ne spun că, privind cu atenție Pământul, vom vedea multe vârtejuri negative: în politică, în economie, în relațiile interpersonale, în familii. De asemenea, ei ne spun că pe Pământ sunt multe persoane care sunt ca o materie neagră, care nu mai are lumină în ea. Aceste amănunte ne pot ajuta să înțelegem unde ne aflăm și de ce Isus Cristos a venit între noi ca să ne arate lumina. Isus a venit între noi pentru a ne arăta Chipul lui Dumnezeu și drumul pe care trebuie să-l parcurgem pentru a intra în lumină și pentru a contempla Chipul lui Dumnezeu așa cum Îl contemplă sfinții, cei care trăiesc în slava lui Dumnezeu.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela    L-a făcut cunoscut. (In 1,18) De aceea, nu există altă cale pentru a ajunge la lumină și ca lumina să crească în noi, pentru a deveni fii ai luminii și, totodată, pentru a trece dincolo de Marea Barieră și a deveni Făpturi Noi, decât Isus Cristos.

În cel de-al treilea capitol al Evangheliei după Ioan găsim cuvintele lui Isus: ”Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” [3] Adesea noi auzim cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia, și îl percepem ca pe o frază. Nu ne oprim ca să-i înțelegem mesajul. Dacă Dumnezeu ne-a iubit atât de mult și dacă ne iubește într-atâta încât Îl trimite pe Fiul Său Care coboară în profunzimile abisului nostru, atunci și iubirea lui Dumnezeu pătrunde până în adâncul abisului nostru. Noi avem iubire și putem iubi.

Textul continuă: ”Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.

Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.

Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.

Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate că faptele lui în Dumnezeu sunt săvârşite.”

Discutând cu evreii, Isus le spune: ”Eu văd că în voi nu este iubirea lui Dumnezeu”. Ce a vrut să spună cu aceasta? A vrut să spună: dacă altul vine și vă vorbește despre Dumnezeu, voi îl urmați. Dacă vine cel care vă aduce iubirea lui Dumnezeu și Adevărul Său, nu-l urmați. Dacă ați avea iubire față de Dumnezeu, atunci l-ați urma pe cel care poartă iubirea lui Dumnezeu și arată adevărul.

”Voi nu vreți să veniți la Mine ca să vă mântuiți” [5] spune Isus în capitolul al cincilea din Evanghelia după Ioan. În expunerile noastre dorim să punem accentul pe un aspect, și anume acela că dorim să participăm la viața lui Dumnezeu pentru a deveni neprihăniți, corecți. E nevoie să participăm în adevăr, în lumină, să amplificăm această lumină și să acționăm corect, cinstit. În acest text e subliniată într-un mod deosebit credința. Cel care crede, e salvat, cel care nu crede, se judecă pe sine însuși. Celui care nu acceptă credința i se poate părea că Dumnezeu e dur, că e sever.

Să privim realitatea: dacă cineva nu dorește să mănânce, dacă nu crede în mâncare, știm care sunt consecințele. Dacă un student nu vrea să studieze, cunoaștem urmările. Dacă cineva nu aderă prin credință la Isus Cristos, se judecă pe sine însuși. Prin credință, speranță și iubire, noi ne putem înălța în lumină. ”Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre” spune Sfântul Pavel în Scrisoarea către Romani ”de aceea, speranța nu ne poate înșela, pentru că suntem conduşi de Iubirea lui Dumnezeu”. Să ne întrebăm dacă credem într-adevăr, dacă sperăm, dacă suntem abandonați lui Dumnezeu, siguri în Dumnezeu și dacă-L iubim pe Dumnezeu. Punând această întrebare, să reflectăm de ce fugim de Dumnezeu, de ce fugim de Fața lui Dumnezeu. Voi prezenta câteva lucruri care pot fi de ajutor în această reflecție.

Majoritatea creștinilor identifică credința cu religiozitatea, siguranța mântuirii cu devoțiunea. Se limitează doar să meargă la Biserică, să participe la celebrări. Sfântul Pavel nu gândea așa. Pentru el, Euharistia care nu e trăită, devine un pericol pentru om, o amăgire. Astăzi, în teologia pastorală, se vorbește mult despre consumismul sacramentelor. Oamenii merg la Împărtășanie fără să știe ce primesc, fără să fie pregătiți. Nu-L întâlnesc pe Dumnezeul cel Viu. Nu văd Chipul lui Dumnezeu. Omul care vede cu adevărat Chipul lui Dumnezeu și se întâlnește cu Dumnezeul cel Viu, se schimbă. Schimbarea e automată. Oamenii merg la spovadă, dar nu se iartă pe sine, nici pe ceilalți. Spun că cred, dar când este vorba de lucruri materiale sau de ceva ce lor nu le convine, lasă cu ușurință credința, ca pe o teorie. În greutăți și provocări pierd credința, speranța, iubirea. Cu ușurință se naște confuzia, nesiguranța; cu ușurință intră în conflict, în război cu ei înșiși și cu ceilalți. Prin urmare, noi suntem chemați să ne întoarcem la Dumnezeu, să contemplăm Chipul Său. Dumnezeu ne-a dat sacramentele, ne-a dat Cuvântul Său. Ne-a dat totul, dar noi trebuie să participăm pentru a întâlni Chipul Său, pentru a ne închina Lui, și pentru ca Chipul Său să ne lumineze, pentru a fi în lumină.

Anul trecut, cei care urmează acest program și care au urmărit această pagină web, au găsit mesajul Sfântului Francisc din 17.9.2012. În acel mesaj, Sfântul Francisc vorbește despre iubirea pură. El vorbește despre faptul că întreaga sa viață și-a petrecut-o căutând această iubire, și, atunci când a găsit-o, Evanghelia a devenit vie, iar el a fost transformat.

El repetă ceea ce este miezul Evangheliei: a-L iubi pe Dumnezeu, a se iubi pe sine cu acea iubire și a-l iubi pe aproapele, care reprezintă legea întregului Univers. În Noua Creație aceasta va fi unica lege, legea care guvernează viața desăvârșită. E interesantă afirmația sa: ”dacă nu se ajunge la iubirea pură în viața spirituală, n-am făcut nimic.” Aceasta este o expresie atât de profundă, care vrea să ne îndemne să ne orientăm înspre adevărul care este în Dumnezeu, înspre Dumnezeul iubirii.

Dreptatea lui Dumnezeu este iubire. Îndurarea lui Dumnezeu este iubire. În același timp, îndurarea este dreptate și adevăr, după cu ne-am rugat la începutul acestei întâlniri. Cu toții tânjim după aceasta, dar nu ajungem la ea, pentru că ne autolimităm, justificându-ne, acuzându-i pe ceilalți, închizându-ne în noi înșine. Încheiem această reflecție cu rugăciune:

”Dumnezeule, Tată, în fiecare zi Îți spunem Tată.

Iartă-ne pentru că de multe ori când pronunțăm cuvântul Tată, suntem departe de adevăratul Tată, bun și desăvârșit.

Dacă ne-am cufunda în Tine și dacă am crede cu toată ființa că tu ești Tată,

Dumnezeu Tată, Dumnezeul iubirii, automat am renaște, ne-am transforma.

Noi ne rugăm în Tatăl nostru: și ne iartă nouă așa cum și noi iertăm greșiților noștri,

fără să fim conștienți că nu putem să le iertăm greșiților noștri dacă nu ne ierți.

Dăruiește-ne harul adevăratei deschideri, al adevăratei căințe, al adevăratei schimbări a vieții,

și atunci vom putea împlini fiecare cuvânt pe care Isus ni l-a dat.

La sfârșitul rugăciunii Tatăl nostru ne rugăm: și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește

de cel rău,

dar, de fapt, Tată, noi alergăm spre ispită, pentru că ne urmăm instinctul, dorințele noastre, nu dorințele Spiritului Sfânt în noi.

Noi ne creăm singuri ispite, capcane în care cădem.

Aprinde în noi o dorință autentică de a te privi și de a trăi conform cu adevărul care emană din Tine.

Mântuiește-ne de cel rău.

Nu suntem conștienți cât de jos am căzut,

cât suntem de plini de idei, de logica umană, de dorințe omenești,

care ne-au copleșit.

Tu ne dăruiești instrumentele extraordinare,

înainte de toate, pe Fiul Tău mult iubit și tot ceea ce El ne-a lăsat moștenire.

Tu ne-o dăruiești pe Mama Preasfântă,

care vine la noi dăruindu-ne lumina supranaturală.

Iar noi nu dorim să ieșim din rău sau facem câţiva paşi și ne oprim.

În aceste timpuri Tu ne dăruiești instrumentele extraordinare de lumină:

îngerii, frații și surorile credincioși lui Dumnezeu.

Noi ne speriem și ne închidem față de ele.

Uneori ne revoltăm de ce ei sunt în lumină, iar noi nu suntem.

Iartă-ne, Tată, și dăruiește-ne harul de a învăța să ne rugăm în Spirit,

Ca viața noastră să se schimbe din zi în zi și ca să fim tot mai aproape de Fața Ta. Amin.”

Eu vă binecuvântez pentru a putea urma acest drum și ne întâlnim sâmbăta viitoare, în Numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt. Amin.

[1] Cf. Gen 3,14-15

[2] Cf. Gen 4,2-13

[3] Cf. In 3,16-17

[4] Cf. In 3,18-21

[5] Cf In 5,40

Reclame