Reflecții și rugăciuni, partea a cincea

de Tomislav Vlašić

Dragi fraţi şi surori,

continuăm tematica „Reuniţi în Cristos”. Tema de astăzi este oferirea vieţii lui Isus prin Preacurata Fecioară Maria. Acesta este firul conductor al predicării noastre şi al mărturiei noastre, fundamentul mesajului creştin. Fără această condiţie nu putem ajunge la făgăduiţele lui Dumnezeu, nu putem trece Marea Barieră, nu putem ajunge în Noua Creaţie. Să înălţăm rugăciunea noastră la începutul acestei reflecţii:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Trecerea Pascală a Fiului Tău, este şi chemarea noastră, și ea este clară ca cerul când este senin. Dar când apar norii noi nu vedem Soarele; când apar norii egoismului, ai egocentrismului nostru totul se închide în noi, spiritul nostru se întunecă şi nu vedem misterele pe care Dumnezeu le comunică în lumină. Dăruieşte-ne lumina, dăruieşte-ne harul de a accepta chemarea creştină şi de a fi fideli la ceea ce Isus ne-a transmis prin apostoli.”

Care este chemarea creştinului? Chemarea sa este aceea de a-L iubi pe Isus mai mult decât pe mamă, pe tată, pe fiu, pe fiică. Cine nu-L iubeşte pe Dumnezeu mai mult decât orice, nu este demn de El; aşa a spus Isus. Din păcate, în mentalitatea creştină acest lucru e valabil doar pentru preoţi, călugări. Dar acest lucru e valabil pentru orice discipol al lui Isus, pentru oricine vrea să-L urmeze pe Isus.

În textul din Evanghelia după Matei, la cap. 10, adaugă: „Cine nu-şi ia propria cruce şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine; cine va voi să-şi scape viaţa o va pierde, iar cel care o va pierde pentru Mine şi pentru Evanghelie, o va reafla.”  [1]

Adesea nu înţelegem acest pasaj. Chiar şi apostolii au întrebat: ce folos avem din toate acestea? Răspunsul lui Isus este: „veţi primi însutit pe Pământ şi viaţa veşnică.” [2] Toate aceste rămân doar o teorie dacă creştinul nu urmează indicaţiile lui Isus, pentru că Isus nu a venit ca să ne ia viaţa, ca să ne ducă la pierzanie, ci pentru a o desăvârşi şi pentru a o insera în viaţa veşnică, unde atingem plinătatea şi, răspunzându-I lui Isus zi de zi, noi experimentăm fericirea. Aceasta este mărturia tuturor sfinţilor, a tuturor credincioşilor care Îi sunt fideli lui Dumnezeu. Din păcate, creştinii nu urmează toate acestea; Îl urmează în mod superficial pe Isus. Nu-L urmează pentru a trece încontinuu prin Misterul Pascal şi pentru a experimenta puterea acestei Treceri.

Fundamentul relaţiei noastre cu Dumnezeu este uniunea mistică cu Cristos în Spiritul Sfânt, pentru a fi supuşi Tatălui. Nu ne place această expresie: supuşi Tatălui, dar ea înseamnă a fi inseraţi în legile spiritului pur, pentru a fi regeneraţi încontinuu de Tatăl, prin Spiritul Sfânt. Atunci trăim identitatea noastră, ajungem să o trăim din plin. Pe Pământ, unde atingem maturitatea acestei demnităţi? În Euharistie, în Euharistia care este izvorul şi culmea itinerariului nostru. Acum, însă, nu vorbim despre participarea noastră la un ritual frumos, organizat, care trezeşte emoţii, ci despre participarea la viaţa lui Cristos, la viaţa lui Isus Cristos cel Viu, aşa cum au participat toţi apostolii. Prin această participare la Trecerea Pascală, ei au primit Spiritul Sfânt şi au devenit martori, mărturisitori, continuând să celebreze Memorialul Pătimirii, Morţii şi al Învierii lui Cristos. Aceasta nu o spun eu, ci Biserica.

Identitatea creştinului constă în a manifesta viaţa Preasfintei Treimi. Identitatea creştinului se regăseşte în trăirea Euharistiei. Participarea la Moartea, Învierea lui Isus, la Gloria lui Isus care stă la dreapta Tatălui, este chemarea creştinului şi ar trebui să fie trăită în fiecare Euharistie. Acest subiect dorim să-l aprofundăm cu o altă ocazie, într-o altă expunere, exprimând diverse aspecte, pentru a înţelege mai bine.

Aceasta este chemarea fiecărui preot: a fi, după cum defineşte Biserica, victima, jertfa, a fi cel care comunică cu Cerul. Dar cum poate comunica cu Cerul dacă nu e unit mistic cu Cristos, pentru că doar prin Cristos, Mort şi Înviat, Îl poate primi pe Spiritul Sfânt şi are acces la Tatăl. Toate documentele Bisericii subliniază faptul că preotul este primul care trebuie să se ofere pentru poporul lui Dumnezeu, să se unească mistic cu Cristos, pentru a fi un instrument prin care credinciosul se poate înălţa. Dar nu numai preotul este chemat să se ofere, ci și fiecare creştin. Ce anume găsim în celebrarea Sfintei Liturghii, dacă nu-L întâlnim pe Cristos cel Viu, acea putere extraordinară Spiritului Sfânt care poate transforma un om într-o persoană glorioasă, solară, fericită, împlinită, unde legile Spiritului Sfânt nu mai sunt apăsătoare, după cum se exprimă Sfântul Apostol Ioan.

Preotul nu-şi realizează chemarea sa, slujirea sa prin celebrări frumoase, cu predici frumoase, dacă nu se uneşte mistic cu Cristos. Prima sa îndatorire este aceea de a educa oamenii să se ofere, să se unească mistic cu Cristos, să participe la Sacrificiul Său, sacrificând egoismul, tot ceea ce este stricăcios, pentru a învia. Dar nu doar unii oameni, ci fiecare comunitate creştină ar trebui să trăiască acest lucru.

Gândiți-vă, se poate realiza comuniunea fraternă în parohii, în biserici, fără participarea la misterul Pascal? Nu, absolut. Se pot organiza sărbători, se pot trezi emoţii, dar, dacă o comunitate creştină nu moare pentru sine, Spiritul Sfânt nu poate umple credincioşii ca ei să fie o inimă şi-un suflet. Fără oferirea vie împreună cu Cristos, trăită, creştinismul nu-şi are indentitatea proprie şi nu ajunge la acea putere care-l înalţă la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, şi fără uniunea mistică cu Cristos în Spiritul Sfânt nu poate să demareze acea mărturie care a pornit prin apostoli. Toate organizaţiile, frumoase sau mai puţin frumoase, rămân fără roade, dacă preotul şi poporul nu se oferă. Din păcate, în ziua de astăzi aproape că nu se găsesc indivizi care să se ofere. Există o rezistenţă la auzul acestui cuvânt. Însă aceasta este esenţa creştinismului. Reflectaţi asupra acestui lucru.

Noi nu putem să ieşim din această mentalitate superficială, mediocră, din această obişnuinţă a modului în care se celebrează Sfintele Liturghii fără ajutorul puternic al lui Dumnezeu. Şi, ca de obicei, reînnoirea vine prin instrumentele extraordinare ale lui Dumnezeu. Noi nu putem fără Preacurata Fecioară Maria Neprihănită. Ea, la picioarele Crucii, s-a înălţat împreună cu Fiul şi s-a supus Tatălui prin Fiul, a devenit Mama noastră. Ea s-a înălţat cu sufletul şi cu trupul, e împlinită, stă în Preasfânta Treime.

În curând vom sărbători Ridicarea la Cer a Preacuratei Fecioare Maria. Noi nu vom ajunge la înălţare dacă nu trecem prin Inima Sa. Doresc să adaug şi Inima lui Iosif, după cum am spus şi în conferinţe; el ne este şi mai aproape ca exemplu, pentru că el nu este neprihănit din momentul concepţiei, ci a primit viaţa neprihănită a Mariei acceptând planul lui Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu, ca pe propriul său fiu; renunţând la sine, el a intrat în această viaţă neprihănită. Aceasta este trecerea pentru fiecare dintre noi şi nu există alte căi. În aceste timpuri, când Dumnezeu, prin Isus Cristos, doreşte să ridice întreaga omenire într-o dimensiune nouă, Dumnezeu ne-a dat instrumentele extraodinare, despre care v-am vorbit: Nucleul Central – ca inel ce uneşte  într-un mod particular sfinţi, îngeri, fraţii şi surori credincioşi din Univers şi oameni fideli lui Dumnezeu de aici, de pe Pământ. Dumnezeu ne-a dat fraţii fideli Lui cu popoarele lor, și aceştia ne privesc şi participă în felul lor la ceea ce noi celebrăm.

Întreaga omenire e prevăzută să facă această Trecere Pascală Universală, întregul Univers. Prin urmare, putem face acest lucru doar în comuniune cu aceste instrumente extraordinare, în comuniune cu Preacurata Fecioară Maria, care este mai presus de toţi şi care ne-a fost dată ca mamă, şi cu Sfântul Iosif, ca şi tată, invocându-i şi dorind să fim uniți cu ei în Spiritul Sfânt, pentru a forma Rusaliile Cosmice. Atunci, Biserica de pe Pământ se va înălţa, va fi ajutată.

Eu cred că noi încă nu suntem profund conştienţi de cuvintele pe care ni le-a spus Sfântul Pavel în Prima Scrisoare către Corinteni: „Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie nesocotind trupul Domnului, osândă îşi mănâncă şi bea. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.” [3]

Doamne, câtă superficialitate în celebrările noastre euharistice!

Fiul Tău moare, iar noi trecem pe lângă El reci, superficiali, mediocri; ne învârtim în jurul ceremoniilor, organizaţiei care însoţeşte celebrarea euharistică. Toate aceste ne distrag de la esenţă, şi rămânem fără Cristos cel Viu. Nu putem fi vindecaţi dacă nu suntem gata să-I oferim păcatele noastre, dacă nu suntem gata să murim pentru noi înşine, să înviem.

În noi nu are loc o schimbare puternică, aşa cum am citit în Evanghelii că se întâmpla după Înviere, când Isus le dădea Euharistia apostolilor, discipolilor, care se transformau Şi totuşi, această transformare ar putea fi rodul fiecărei Sfinte Liturghii.

Doamne, nu permite să mai stăm departe de izvorul, de culmea vieţii, ai milă de noi, iartă-ne păcatele. Dăruieşte-ne harul convertirii. Atinge-ne inima pentru a nu mai fi superficiali şi dezinteresaţi față de ceea ce se petrece la Sfânta Liturghie.

În îndemnul Sfântului Pavel adresat romanilor, el spune: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii voastre, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun, plăcut Lui şi desăvârşit.” [4]

Doamne, dacă nu permitem să fim schimbaţi în mentalitatea noastră, dacă nu ne lăsăm oferiţi cu Cristosul Tău, nu putem fi transformaţi, nu putem ajunge la gândul Său şi nu putem înţelege voinţa Ta; ea ne pare îndepărtată, înceţoşată, ciudată. Noi, însă, suntem chemaţi să devenim fii ai lui Dumnezeu, să umblăm în lumină. Fără oferirea noastră lui Isus prin Preacurata Fecioară Maria, nu putem face nici măcar un pas în viaţa spirituală, nu putem face nimic, totul e o amăgire.

În Evanghelia lui Ioan, am ascultat mereu în Timpul Pascal experienţa Mariei Magdalena. Ea a fost prima care L-a întâlnit pe Cristos Înviat, şi, când L-a întâlnit, a vrut să-L ţină pentru sine. El i-a răspuns:  „Lasă-Mă, pentru că nu M-am suit la Tatăl Meu. Du-te şi spune fraţilor tăi că Mă întorc la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” [5] Acest verset aproape niciodată nu se meditează, nu se înţelege faptul că noi, oferindu-ne viaţa şi celebrând Sfânta Liturghie, ajungem nu doar să înviem înlăuntrul nostru, ci şi la capacitatea de a ne înălţa la Tatăl. Modul nostru de a vedea lucrurile se schimbă, orizonturile se deschid înspre veşnicie. Atunci, tot ceea ce noi numim mister, ceea ce noi nu putem înţelege, ceea ce ne depăşeşte, ceea ce există în Univers, totul se deschide, pentru că El e cel care descoperă totul fiilor care doresc să fie uniţi cu El şi să trăiască după legile Spiritului pur. Fără acest parcurs – vorbesc despre parcurs, nu despre o lecţie care trebuie învăţată pe de rost – fără acest parcurs al participării la Moartea, Învierea lui Cristos, pentru a se înălţa şi a sta la dreapta Tatălui, după cum spune Sfântul Pavel, în noi nu se realizează planul în care se verifică şi se confirmă toate făgăduinţele lui Cristos. Doar atunci putem fi martorii, mărturisitorii Săi.

„Doamne, dăruieşte-mi harul de a putea trăi aşa, ca toată fiinţa mea, asemenea Sfântului Ştefan, cel dintâi martir, să te poată privi în gloria pregătită pentru mine şi pentru cei care sunt dispuşi să fie reuniţi şi să lucreze pentru ca şi alţii să fie reuniţi în Cristos. Amin.”

Vă salut, pentru că vă aflaţi înaintea concediilor, şi e normal să vă odihniţi, dar vă recomand să vă odihniţi cu Domnul. El doreşte să vă odihniţi. Privirea Lui va fi mereu asupra voastră, şi atunci când mergeţi să vă deconectaţi, să vă odihniţi. Înaintea voastră stau două sărbători care marchează transformarea noastră: sărbătoarea Schimbării la faţă a lui Cristos, în 6 august, şi Sărbătoarea Ridicării la Cer a Preacuratei Fecioare Maria, în 15 august. Prin urmare, în 24 august ne vom reauzi; în acest interval, străduiţi-vă să trăiţi aceste lucruri, chiar dacă sunteţi în vacanţă, să vă bucuraţi de prezenţa lui Dumnezeu, de iubirea Sa, de soare, de mare, de tot ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru voi.

Vă doresc concediu plăcut, odihnă plăcută, şi ne reauzim; vă binecuvântez, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.